Echipa Mobilă din Gura Humorului a organizat săptămâna trecută, împreună cu  Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, în parteneriat cu Școala Gimnazială Stulpicani, activitatea ,,Colaj de toamnă”, la care au participat copii cu dizabilităţi din localităţile Frasin, Vama şi Gura Humorului, împreună cu elevi ai şcolilor gimnaziale din Stulpicani şi Doroteia. După cum ne-au spus organizatorii, dizabilitatea nu a fost un impediment în comunicarea dintre copii, care au cântat, au recitat poezii despre toamnă şi bogăţiile ei, au realizat colaje, coşuri încărcate cu fructe care au fost premiate şi pe care copiii le-au luat apoi acasă. A fost un schimb de experienţă pozitiv, despre care au vorbit profesoară Elena Mateescu de la Școala Gimnazială Stulpicani, profesoara Mihaela Rusu de la Școala din Doroteia, Mihaela Pintilie, şef Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului.

Copiii au fost însoţiţi de profesori, psihologi, asistenţi sociali de la cele două şcoli. Lor li s-au adăugat Echipele mobile Fălticeni şi Gura Humorului, respectiv Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului. Invitaţi speciali au fost elevii Eliza-Maria Baluş, Raluca Golea, Maria Dumitrache, Alexandru Tofan, Cezara şi Dani Corbu, elevi ai Școlilor Gimnaziale „Nr.1” şi „Teodor Bălan” din Gura Humorului, coordonaţi de directorul adjunct de la Centrul Şcolar de Incluziune Sociala „Sf. Andrei” din Gura Humorului, preotul Bogdan Cojoleanca. Chiar dacă peisajul de afară arăta mai mult a iarnă decât a toamnă, toţi participanţii au făcut ca această întâlnire să reprezinte un omagiu adus frumuseţii toamnei.

Această activitate instructiv-educativă a fost posibilă prin implicarea profesoarei Ana-Maria Șutac de la Școala Gimnazială Stulpicani, Brânduşei Bialy, şef Echipe mobile din cadrul DGASPC Suceava, Mihaelei Pintilie, şef Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, Mariei Ulici, coordonator personal de specialitate din cadrul Serviciilor multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului. Sponsorii întregii acţiuni au fost Pizzeria Sasu Gura Humorului, împreună cu Asociaţiile Multicare şi Kontrast-E din municipiul Suceava.