100 de sindicalişti din învăţămant şi salariaţi disponibilizaţi ai companiei Fortus, care protestau de la primele ore ale dimineţii în faţa prefecturii, l-au huiduit pe premierul Dacian Cioloş, aflat la Iaşi într-o vizită de lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Dacă îmi cereţi să rezolv într-un an cu bugetul pe un an, ce nu s-a rezolvat în 4-5 ani de zile, nu se poate. Diminuările din învăţământ au fost greşeli", le-a spus premierul sindicaliştilor din învăţământ, făcând referire la diminuările salariale cauzate de ordonanţă 20 pentru secretarii şi contabilii din învăţământ, ce au avut scăderi între 150 şi 1100 de lei din salariu.Sindicaliştii din învăţământ au şi o lista de revendicări pe care i-au înmânat-o premierului. Aceştia solicită plata hotărârilor judecătoreşti privind dobânda legală, revenirea la salariile din iulie 2016 pentru secretari şi contabili, aprobarea degrevării de 2 ore profesorilor cu 25 de ani de vechime şi gradul didactic I.