Mai mult de jumătate dintre candidaţii din Suceava care şi-au depus anul trecut dosarele pentru obţinerea permisului de conducere nu au promovat examenele. Potrivit Instituţiei Prefectului, la examen s-au înscris 26.620 de candidaţi, iar promovabilitatea a fost de 42,5%. Conform sursei citate, anul trecut, în judeţ au fost eliberate 27.789 permise de conducere. Numărul posesorilor de carnete auto a ajuns la 241.334.

„În ceea ce priveşte înmatricularea vehiculelor, au fost înregistrate un număr total de 194.759 vehicule, mai multe cu 14.170 faţă de 01.01.2016, reprezentând un plus 7,84%, iar numărul deţinătorilor de permise de conducere a fost de 241.334 posesori, un plus de 8.579 faţă de 01.01.2016, reprezentând 3,68%. În ceea ce priveşte înmatricularea vehiculelor, în anul 2016 au fost înregistrate un număr total de 22.131 operaţiuni de înmatriculare şi au fost procesate un număr de 25.613 certificate şi acordate un număr de 25.133 autorizaţii provizorii şi plăci pentru vehicule”, a se mai menţionează în raportul Prefecturii Suceava.