DNA efectuează marţi percheziţii la Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi la două locuinţe.Conform unui comunicat al instituţiei, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2016-2017, respectiv trafic de influenţă şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinaţii publicităţii.În cursul zilei de 31 ianuarie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate în municipiul Suceava, dintre care una reprezintă sediul unei instituţii publice, respectiv sediul Casei Judeţene de Pensii Suceava și două domicilii ale unor persoane fizice.