Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat Senatul în prima sesiune ordinară a anului 2017 începând cu ziua de miercuri, 1 februarie, scrie Mediafax. ''În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 81 din Regulamentul Senatului, republicat, se convoacă Senatul României în prima sesiune ordinară a anului 2017, în ziua de miercuri, 1 februarie 2017. Preşedintele Senatului convoacă Biroul permanent miercuri, 1 februarie 2017, ora 13,00. Grupurile parlamentare se vor întruni miercuri, 1 februarie 2017, ora 14,00. Senatul, convocat în prima sesiune ordinară a anului 2017, se va întruni în plen miercuri, 1 februarie 2017, ora 16,00, la sediul din Palatul Parlamentului'', a informat Senatul prin intermediul unui comunicat de presă.