Expoziţia „Descoperirea Universului”, la Observatorul Astronomic
Adelina TALPALARIU
În perioada 6 martie – 6 aprilie, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, Observatorul Astronomic şi Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în colaborare cu Biblioteca USV, expoziţia cu titlul „Descoperirea Universului”. Importantul eveniment ştiinţific se înscrie în seria activităţilor dedicate Zilei Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 6 martie, începând cu ora 14:00, în spaţiul expoziţional al Observatorului Astronomic din cadrul USV.Expoziţia, redactată în limba română, este compusă din 29 de roll-upuri despre Univers şi este structurată pe două planuri, ajutând vizitatorii să descopere cele două feţe ale Universului. Faţa A prezintă viziunea modernă a Universului, teoria Big Bangului fierbinte şi modelul concordanţei. Succesul acestor modele este explicat din punct de vedere observaţional, experimental şi teoretic. Faţa B conduce spre o serie de întrebări care decurg din aceste modele - întrebări despre natura elementelor din Univers, cum ar fi materia şi energia întunecată; întrebări care se află la limita fizicii sau a altor discipline despre natura exactă a Big Bangului, natura timpului, legătura dintre fizică şi matematică şi întrebări filosofice care sunt legate de studiul cosmologiei. Expoziţia, pusă la dispoziţie de Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, este realizată de Departamentul de Matematică de la Universitatea din Namur (UNamur), în colaborare cu Atout Sciences, Cercul Astronomic Mosan, Scienceinfuse, Arhivele Georges Lemaître, Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Catolice din Louvain (UCL), Centrul de Cosmologie, Fizica particulelor şi Fenomenologie (CP3) şi UCL Cultură.În aceeaşi perioadă, la Observatorul Astronomic se vor desfăşura şi ateliere de lucru, la care sunt invitaţi elevi, studenţi şi publicul sucevean. Temele atelierelor sunt următoarele: cosmologie, astrofizică, astronomie populară, radioastronomie, astronomie pe înţelesul celor mici. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00-16:00. Intrarea este liberă.
Comentarii