Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava a fost eliminat, joi, din cadrul probei de matematică a simulării bacalaureatului, după ce acesta a fost surprins de supraveghetori în timp ce încerca să copieze de pe telefonul mobil.

Lucrarea elevului va fi notată cu 1, însă calificativul nu va fi trecut în catalog.

Joi, 16 martie, potrivit calendarului simulărilor examenelor naţionale 2017, au fost evaluaţi elevii claselor a VIII-a la matematică și liceenii claselor a XI-a și a XII-a la istorie (cei de la profilul umanist) şi la matematică (pentru profilul real). La clasa a VIII-a, testarea a durat două ore, iar în cazul liceenilor trei ore.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Suceava, probele de joi ale simulării examenelor naţionale au înregistrat 380 de absenţi la clasa a VIII-a, 360 la clasa a XI-a și 404 absenţi la clasa a XII-a.