Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control luni, la ora 23.55, pe str. Argestru din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 55 ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

După testarea acestuia cu aparatul etilotest, s-a procedat la verificarea autoturismului, iar în interiorul acestuia au fost depistate mai multe pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Autoturismul a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, pentru o verificare amănunţită, ocazie cu care s-a constatat că acesta transporta 25.460 pachete de ţigări netimbrate.

Cauza a fost preluată spre soluţionare de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Compartimentul Vatra Dornei şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 280.060 lei.

De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea autoturismului, care se află de pus la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei. 

Suspectul a fost reţinut pe o perioada de 24 ore, fiind dus în arestul IPJ Suceava sub escortă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.