Probele scrise din cadrul sesiunii iunie – iulie 2017 a Examenului Naţional de Bacalaureat, proba E, se vor desfășura în 16 centre de examen (dintr-un total de 19 centre de examen propuse inițial în județul Suceava) în urma rearondărilor (conform legii, pentru a funcționa un centru de examen trebuie să aibă minim 250 de candidați), cu mențiunea că cinci centre de examen vor funcționa cu două subcomisii. Pe 26 iunie, absolvenţii de liceu vor susţine examenul scris la Limba şi literatura română, urmat, pe 28 iunie, de proba obligatorie de profil, adică, matematică sau istorie şi ultima probă este cea la alegere, în funcţie de specializare şi este susţinută pe 30 iunie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.Unităţile de învăţământ (centre de examen) unde candidaţii suceveni vor susţine probele scrise la Bac sunt: Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava; Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava; Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava; Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava; Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava cu două subcomisii: Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava; Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava; Colegiul Naţional “Nicu Gane” Fălticeni; Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni cu două subcomisii: Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni şi Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni; Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului cu două subcomisii: Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului şi Liceul Tehnologic ”Tomșa Vodă” Solca; Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi cu două subcomisii: Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi Liceul Tehnologic Special Bivolărie; Colegiul Tehnic Rădăuţi; Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi cu două subcomisii: Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi şi Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret; Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus; Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc; Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc; Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei.