Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a solicitat joi Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor ca ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, să fie chemată în Parlament, la Ora Guvernului, pentru a da explicaţii despre modul în care au fost "tranzacţionaţi politic" banii din PNDL, scrie Mediafax."De aproape şase luni, solicităm în continuu transparentizarea criteriilor de selecţie a proiectelor, modul în care acestea sunt finanţate şi detalii despre beneficiari şi firmele care câştigă contractele. A văzut cineva vreun detaliu despre aceste proiecte? Acum, după ce Grindeanu a recunoscut incompetenţa flagrantă a PSD şi faptul că proiectele din PNDL sunt tranzacţionate politic, ca la piaţă, am decis să o invităm pe doamna ministru Shhaideh în Parlament, luni, în cadrul şedinţei dedicate orei guvernului, să ne răspundă la întrebări", a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.Raluca Turcan a afirmat că "reglarea de conturi dintre cele două tabele din PSD" a arătat că PNDL "nu este un program pentru dezvoltare, ci unul pentru sifonare de bani publici".