Fundația „O Nouă Viață” împlinește anul acesta 20 de ani de când și-a asumat responsabilitatea protejării copiilor și tinerilor a căror viață a fost mutilată pentru totdeauna în căminul - spital de boli neuropsihice de la Siret. Activitatea lor a însemnat, la propriu, o nouă viață pentru cei care până la apariția fundației nu au avut acces la drepturi fundamentale pentru orice ființă din secolul XXI: libertate, dragoste, îngrijire medicală, educație. Pe 28 iunie, de la ora 19.00, la Cercul Militar Național din București (Sală de Marmură), Fundația „O Nouă Viață” va celebra, printr-un concert aniversar, 20 de ani de activitate de când Fundația "O Nouă Viață" schimbă destine. Concertul extraordinar va fi susținut de muzicienii Simona Mihai (soprană), George Zacharias (vioară) și Marios Panteliadis (pian). În program se află lucrări de: Richard Strauss, Maurice Ravel, Jules Massenet, Giacomo Puccini, Serghei Prokofiev, Charles Gounod și Roger Quilter. Violonistul George Zacharias și pianistul Marios Panteliadis, muzicienii sosiți special de la Londra pentru acest eveniment vor interpreta două sonate aparținând unora dintre cei mai proeminenți compozitori din prima jumătate a secolului XX, Maurice Ravel și Serghei Prokofiev. Momentul mult așteptat al serii îl constituie întâlnirea cu soprana Simona Mihai, pe care publicul din țară nu a mai avut ocazia să o asculte de foarte mult timp, ea primind însă generoase aplauze ale auditoriului Operei Regale din Londra sau ale celei din Frankfurt, unde chiar în această perioadă joacă rolul Mimi. Simona Mihai va interpreta arii celebre semnate de Massenet, Strauss și Puccini.