Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulaţă Bucureşti-Ilfov, a declarat pentru MEDIAFAX că, de vineri, de când Capitala se confruntă cu un val de căldură tropicală, s-au întregistrat aproape 4.000 de intervenţii, în creştere faţă de o zi obişnuită."De vineri până luni, în Bucureşti şi în localităţile din judeţul Ilfov, Serviciul de Ambulanţă a răspuns la un număr de 3.916 solicitari, dintre care 2.148 au fost urgenţă, 357 au fost urgenţe în loc public, dintre acestea 66 au fost lipotimii, iar 47 au fost sincope. Pe parcursul zilei de luni, in Capitală au fost 486 de solicitări, dintre care 280 au fost urgenţe, 58 de intervenţii în loc public, dintre care 14 pentru lipotimii şi 5 în cazul unor sincope", a declarat pentru MEDIAFAX directorul SABIF, doctor Alice Grasu.