Ministerul Educaţiei a publicat vineri, 30 iunie, rezultatele finale ale examenului de evaluare naţională, acestea putând fi consultate la sediul unităţilor de învăţământ şi pe site-ul www.evaluare.edu.ro. Potrivit datelor de la nivelul judeţului Suceava, din cele 428 de lucrări a căror note au fost contestate, 279 au primit note mai bune, iar alte 107 au fost notate cu calificative mai mici. 42 de note au rămas neschimbate. Din cele 279 de note mărite, 154 au fost la limba română (4 note au fost mărite cu mai mult de un punct), iar 125 au fost la matematică (2 note au crescut cu un punct). De partea cealaltă, 45 de note au fost micşorate la limba română şi 62 la matematică. În ciuda modificărilor, procentul de promovare în judeţul Suceava a rămas acelaşi, 75%. 6,044 de elevi suceveni au susţinut testarea, 1.509 dintre aceştia figurând cu medii mai mici de 5. 923 de medii aparţin intervalului 5 – 5,99, 967 de medii sunt între 6 şi 9,99, 920 sunt între 7 şi 7,99, 933 de medii sunt între 8 şi 8,99, iar restul de 783 între 9 şi 9,99. Reamintim că nouă elevi au obţinut 10 la ambele probe ale examenului. Media generală obţinută la evaluarea naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la evaluare (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).