Multipla campioană olimpică la canotaj, sireteanca Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, a fost invitată de onoare, alături de Vassilis Papadopoulos, ambasadorul Republicii Elene în România, și Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, la evenimentul aniversar al Fundației „O Nouă Viață”, 20 de ani de activitate, desfăşurat miercuri, 28 iunie, la Cercul Militar Național. La concertul aniversar au luat parte aproape 300 de invitați: diplomați, reprezentanți ai autorităților locale, jurnaliști și susținători ai fundației. Gala a fost susținută de trei muzicieni de talie internațională: soprana Simona Mihai, violonistul George Zacharias și pianistul Marios Panteliadis, seara fiind prezentată de jurnalistul de televiziune Marius Constantinescu. Elisabeta Lipă a povestit că a plecat din Siret foarte devreme, „la vârsta de 16 ani, dar n-am uitat niciodată fostul cămin-spital, acea clădire înspăimântătoare, cu copii și tineri cățărați pe zidurile spitalului, care își strigau mamele pe care nu le cunoscuseră niciodată. Ulterior, când am devenit mamă m-am întrebat ce suflet poate să aibă un părinte pentru a-și abandona copilul în acel loc de coșmar. Mă bucur că acești copii au primit în ultimii 20 de ani mai mulți părinți care i-au educat, i-au integrat în societate, care îi iubesc și se ocupă de ei. Pentru mine, cei de la fundația sunt niște eroi”. Prezent la gală, primarul Siretului, Adrian Popoiu, a declarat: “Organizația a reușit în acești 20 de ani să schimbe percepția oamenilor din Siret față de persoanele cu dizabilități. Cu sprijinul echipe de specialiști dedicați și al unor voluntari inimoși, fundația a creat un model de bune practici în domeniul asistenței sociale, devenind un model la nivel național.”Din anul 1997 până în prezent, fundația a schimbat destinele a peste 600 de copii și tineri care au fost instituționalizați în căminul-spital de la Siret. Fundația „O Nouă Viață” a marcat două decenii de când și-a asumat responsabilitatea protejării copiilor și tinerilor a căror viață a fost mutilată pentru totdeauna în căminul - spital de boli neuropsihice de la Siret.