Pentru siguranţa traficului rutier, poliţiştii au organizat de joi până duminică o acţiune cu efective sporite. Poliţiştilor suceveni li s-au alăturat 8 echipeje suplimentare din cadrul Serviciilor Rutiere de la inspectoratele de poliţie vecine: Iaşi, Maramureş, Botoşani şi Bistriţa-Năsăud. Toate autospecialele dotate cu aparate radar au acţionat zilnic pe drumurile naţionale şi europene. Astfel, beneficiind şi de sprijinul colegilor din celelalte judeţe, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, poliţiştii au scos zilnic în trafic, în intervalul orar 10.00-18.00, 18 autospeciale inscripţionate şi neinscripţionate dotate cu aparate radar. De asemenea, au fost prezente pe drumurile sucevene şi două aparate radar laser Truecam. Au fost aplicate 466 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 232.870 lei, majoritatea – 303 - pentru depăşirea regimului legal de viteză. Au fost ridicate 36 de permise de conducere şi 13 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 6 infracţiuni la regimul rutier. Astfel de acţiuni vor continua pe toată perioada sezonului estival, siguranţa rutieră fiind o prioritate a poliţiştilor, având în vedere valorile crescute de trafic ce se vor înregistra în perioada următoare.„Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi consumul de alcool generează accidente cu urmări din cele mai grave!”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.