Poliţiştii suceveni au organizat recent mai multe acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări şi au reuşit confiscarea a peste 100.000 de bucăţi ţigarete şi a două vehicule folosite la transportul acestora.Vineri, la ora 20.50, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a oprit pentru control pe DJ 175, din comuna Pojorâta, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Breaza.În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat în interior și în portbagaj 2.480 pachete de ţigări, de provenienţă extracomunitară, fără documente legale.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, țigările în valoare de circa 27.280 lei au fost confiscate, iar autoturismul în valoare de 10.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliției. Tot vineri, în jurul orei 09:15, polițiștii din cadrul IPJ Suceava au identificat la o tarabă de legume-fructe din cartierul Iţcani o femeie de 59 de ani, domiciliată în Suceava, în timp ce deţinea 76 pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară.Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi efectuate verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”.Sâmbătă, la ora 05.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au oprit pentru control autoturismul care se deplasa pe DN17A, în comuna Sucevița, condus de un bărbat de 27 de ani, din comuna Saravale, jud. Timiș.În urma controlului efectuat asupra autoturismului s-a constatat că şoferul transporta 5 baxuri țigări de contrabandă, ascunse în interiorul autoturismului şi în portbagaj.În urma verificărilor au fost identificate 2.450 pachete de ţigarete, în valoare de 24.500 lei, care au fost ridicate dispunându-se și confiscarea autoturismului în valoare de 1.500 de euro.Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „contrabandă”.„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.