Un bărbat a ajuns la spital în urma unei neacordări de prioritate în trafic
Şoferul Loganului nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu autoturismul VW, care circula regulamentar
Radu LUPAŞCU
Un bărbat a fost rănit marţi după-amiază, în urma unui accident petrecut în centrul comunei Marginea. În jurul orei 16.00, un bărbat de 33 de ani din municipiul Bacău, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Logan pe DN 2E, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului WV Golf condus de un bărbat de 60 de ani, din municipiul Rădăuţi. Accidentul s-a produs chiar în intersecţia cu drumul naţional 17A, în urma impactului bărbatul de 60 de ani având nevoie de îngrijiri medicale la spital. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri, după care s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Comentarii