Cel puţin 30 de persoane au murit în Statele Unite în urma uraganului Harvey, iar primarul din oraşul Houston a impus o stare de urgenţă, au anunţat miercuri autorităţile locale, relatează Mediafax.

Mai multe persoane au fost date dispărute în urma inundaţiilor, iar peste 10.000 de locuitori ai oraşului au cerut un adăpost, după ce au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele.

 

Autorităţile federale şi cele locale au anunţat că au salvat peste 13.000 de persoane în Houston şi în oraşele învecinate din sudul statului Texas. Unităţile de poliţie au raportat aproximativ 7.100 de oameni evacuaţi, pompierii au salvat peste 3.000 de persoane, iar garda de coastă a ajutat la adăpostirea a cel puţin 3.000 de locuitori.