Crucea Roșie Vatra Dornei organizează sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 9.30, la Casa de Cultură „Platon Pardău" din Vatra Dornei (intrarea pe la CNIPT/ Salvamont), un curs gratuit de prim ajutor, sub deviza: „Tu știi să acorzi primul ajutor?" Tema din acest an, după cum a spus preşedintele Crucii Roşii Vatra Dornei, Petru Ariciuc, este acordarea primului ajutor în caz de accidente casnice și se referă la toate evenimentele neașteptate care pot apărea acasă și pot provoca răni sau deces. Primul ajutor reduce vulnerabilitățile și ajută la construirea unor comunități mai puternice. La nivel național, Crucea Roșie Română organizează astăzi cel mai mare curs de prim ajutor gratuit la nivel național, cu ocazia Zilei Mondiale de Prim Ajutor. Aproximativ 1.000 de persoane din 41 de reședințe de județ și din cele 6 sectoare ale municipiului București vor învăța timp de 6 ore tehnici de acordare a primului ajutor la sediile filialelor de Cruce Roșie.