Sucevenii vor avea de plătit taxe şi impozite mai mari, de anul viitor.

Decizia a fost luată în şedinţa de Consiliu Local de marţi dimineaţă, cu doar 12 voturi pentru (PNL + PMP) şi 10 împotrivă (PSD + ALDE).

În medie ponderată, per total taxe şi impozite, creşterea este de 19,16%, dar când vorbim de anumite taxe şi impozite, precum cele pe apartamente, creşterea este undeva la 25%.

Sunt şi o serie de taxe şi impozite care nu au fost majorate deloc, fie pentru că au fost mărite deja anterior, fie pentru că se doreşte încurajarea anumitor activităţi.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că majorarea taxelor şi impozitelor locale este necesară având în vedere că reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10 la sută diminuează cu aproape 5 milioane de euro sumele care vor fi încasate anul viitor, iar prin noua grilă de impozitare se va acoperi parţial „gaura” creată bugetului local.

„La mulţi ani, Bucovina, la mulţi ani, dragi bucovineni! S-a întâmplat să vină acest proiect în discuţie astăzi, pentru că şedinţa noastră ordinară, care trebuia să aibă loc joi, este zi liberă. Este un proiect pe marginea căruia au fost foarte multe discuţii, inclusiv între noi, cei de la PNL şi PMP. Nu este pentru nimeni o plăcere, nici pentru mine ca primar, să majorăm taxele şi impozitele locale, dar, din păcate, prin modificarea sistemului de impozitare de la 16% la 10%, suntem obligaţi să compensăm pierderile pe care le vom avea anul viitor. Noi pierdem 40% din cotele defalcate pe venitul global, adică între 5 şi 7 milioane de euro anul viitor”, a explicat edilul sucevean.

Discursul său a fost ironizat de consilierii locali din PSD, prin intermediului liderului de grup, Vasile Mocanu: „La mulţi ani, bucovineni, vă mărim taxele şi impozitele!”.

Şi consilierii din ALDE au spus răspicat că nu au de gând să aprobe majorarea taxelor şi impozitelor, tocmai de Ziua Bucovinei, dar voturile lor şi ale PSD nu au fost suficiente.