Pompierii suceveni au intervenit joi pentru localizarea și lichidarea unor incendii izbucnite la două autoturisme.

Primul incendiu a fost anunțat la 112 la ora 17:52, iar pompierii militari s-au deplasat pe şoseaua de centură a municipiului Suceava, pe raza comunei Șcheia, unde un autoturism ardea generalizat.

Incendiul a fost lichidat la ora 18:40 și au ars elemente combustibile din compartimentele motor, habitaclu și portbagaj. De asemenea, caroseria mașinii s-a degradat.

Al doilea incendiu a fost anunțat la ora 21:16, iar primele informații menționau faptul că un autoturism, care se afla pe bdul 1 Mai din municipiul Suceava, arde în partea din față. Flăcările amenințau să se propage și la autoturismele din zonă.

Incendiul a fost lichidat la ora 21:45 și au ars elemente combustibile din compartimentul motor. Au fost salvate restul autoturismului și cele două mașini parcate în apropiere.

„În ambele cazuri nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, se precizează în comunicatul pompierilor.