Un microbuz al Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava a fost implicat într-un accident rutier, vineri după-amiază, mașina scăpată de sub control lovind violent, cu partea lateral-dreapta, un copac de la marginea drumului. Accidentul s-a produs pe drumul de acces dinspre DN 29 Suceava – Botoșani spre aeroport. O femeie în vârstă de 46 de ani, pasager pe locul din dreapta față, a rămas încarcerată. La fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului de Pompieri Suceava. Alin Găleată, ofițerul de relații publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a declarat că echipajul de descarcerare a intervenit mai întâi pentru a trage microbuzul din copac, după care femeia a fost extrasă din mașină. „Femeia era stabilă și cooperantă și a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații suplimentare”, a subliniat Alin Găleată. Accidentul s-a produs în condiții de drum acoperit cu strat de zăpadă. Conform primelor informații, microbuzul efectua o cursă internă, cu angajați ai aeroportului.