Muzeul Bucovinei vine anul acesta în întâmpinarea preşcolarilor şi a elevilor din unităţile de învăţământ sucevene cu o paletă largă de proiecte educaţionale, ateliere de creaţie, ateliere istorico-didactice şi lecţii interactive de istorie, artă, arheologie, etnografie, ştiinţele naturii.
Lecția de 10”, care se desfăşoară la Cetatea de Scaun a Sucevei (Casa Custodelui), a fost concepută din dorinţa de a apropia elevii de disciplina istorie în general, de istoria Moldovei şi a Cetăţii de Scaun a Sucevei în mod special. În cadrul lecţiilor se vor discuta subiecte pe care elevii nu le învață în școală, subiecte care prezintă interes pentru înțelegerea tuturor aspectelor legate de istoria medievală a Moldovei. Temele discutate sunt structurate pe 10 domenii: domnitori, cetăţi din Moldova, ctitorii, dregătorii, arme medievale, domniţe, bătălii, atacuri asupra cetăţii, ţări suzerane şi Cetatea Sucevei, acoperind astfel o gamă largă şi inedită de informații. Vor fi prezentați atât domnitorii reprezentativi pentru Moldova, dar și domnitori care sunt prea puțin amintiți în manualele de istorie dar a căror activitate a influențat într-un fel sau altul parcursul istoric al Moldovei. Cei care vor participa la aceste lecții pot afla, într-un mod interactiv, detalii despre cele mai importante cetăți ale Moldovei, cele mai reprezentative biserici ctitorite de Ștefan cel Mare, detalii din viața unor domnițe, informații despre armele medievale folosite de oștenii moldoveni, despre dregătorii importanți ai Moldovei, despre luptele memorabile ale moldovenilor, atacurile care s-au dat asupra cetăţii, precum și multe altele. Astfel, întrebări precum: De ce Ion Vodă cel Viteaz avea renumele de „cel Cumplit”?, De ce lui Bogdan al III-lea i-a fost refuzată o cerere în căsătorie?, Care erau veniturile dregătorilor în perioada medievală?, Cum se derula viaţa domniţelor în evul mediu? - își vor găsi răspunsul în cadrul acestor lecții. Informațiile prezentate vor fi completate de o serie de activități educative care vor consolida cunoștințele elevilor. Cei interesaţi să participe pot obţine informaţii suplimentare şi se pot programa la telefon: 0771 592 249, muzeograf Paula Moroşanu, Cetatea de Scaun a Sucevei sau la Muzeul Bucovinei: telefon 0230 216 439, interior 116.
Comentarii