Miercuri, 14 martie, de la ora 12.00, în sala „Dimitrie Leonida” (corp D) a Universităţii „Ştefan cel Mare” va avea loc conferinţa "Du roman au théâtre”, susţinută de scriitorul Paul Emond, în cadrul tradiţionalei manifestări a Zilelor Francofoniei. În aceeaşi zi, la ora 18.00, Biroul Francez va găzdui conferinţa „Parcours d’un écrivain”, a prestigiosului invitat.

După cum menţionează prof. dr. Elena Brânduşa Steiciuc, responsabilul acestui  proiect susţinut de Délégation Wallonie Bruxelles şi de Centrul de Reuşită Universitară, această primă vizită a scriitorului Paul Emond la Universitatea „Ştefan cel Mare” şi la Biroul Francez le va oferi tuturor francofonilor şi  francofililor suceveni prilejul de a cunoaşte una dintre cele mai interesante personalităţi ale culturii belgiene şi europene contemporane, de a reînnoda dialogul cu fenomenul multiform al literaturii francophone.