Polițistul Sorin Vezeteu, ucis mișelește cu peste 40 de lovituri de cuțit, pe peronul Gării Burdujeni, a fost declarat polițistul anului 2017, de Ziua Poliției Române. Ministerul de Interne i-a acordat post-mortem Emblema de Onoare a Poliţiei Române polițistului, aceasta fiind ridicată de soția sa, Elena Vezeteu, devenită și ea între timp polițist. „Urmează momentul emoţionant şi culminant al acestui eveniment: acordarea Emblemei de Onoare a Poliţiei Române revine subinspectorului de poliţie post-mortem Sorin Vezeteu, din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava, care a căzut la datorie în cursul anului 2017. În cinstirea memoriei poliţistului, distincţia va fi înmânată soţiei acestuia. Domnia sa este un nou membru al familiei Poliţiei Române, agent de poliţie Elena Vezeteu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. (…) Acest lucru l-am remarcat mulţi dintre noi: aceştia sunt poliţiştii şi eroii noştri. Sunt momente destul de tulburătoare pentru mulţi dintre noi, sunt extrem de profunde, însă iată ce ne motivează pe mulţi dintre noi să ne facem datoria până la capăt”, a spus Cătălin Ioniţă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Mediafax.