Un bărbat în vârstă de 43 de ani, originar din Suceava, şi-a omor soţia şi cei doi copii, la Braşov. Individul, Florin Mircea Buliga, s-a prezentat la sediul IPJ Braşov şi a declarat că şi-a omorât soţia şi copiii.Primele cercetări la faţa locului au confirmat cele declarate de suspect. Poliţiştii au descoperit corpul soţiei acestuia, în vârstă de 42 ani, şi trupurile ale celor doi copii, o fată în vârstă de 18 ani şi un băiat de 13 ani. Se pare că victimele ar fi fost înjunghiate în somn.Poliţiştii şi conducerea IPJ Braşov sunt la faţa locului, iar presupusul autorul este reţinut şi cercetat pentru omor.Înainte de a-şi omorî familia, bărbatul a avut ”o experienţă religioasă, în urma căreia a încercat să se sinucidă”, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul anchetei. Aceleaşi surse au menţionat că bărbatul este administratorul unei societăţi comerciale.