Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că miercuri dimineaţă cel târziu încep să ajungă dozele de imunoglobulină, fiind vorba despre fiolele aduse prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă, informează Mediafax.

Întrebată dacă în această săptămână vor ajunge, în România, fiolele de imunoglobulină, Sorina Pintea a răspuns: "Da, marţi seară, miercuri dimineaţă, încep să vină livrările".

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Sorina Pintea a precizat că a fost semnat contractul pentru livrarea celor 10.000 de fiole de imunoglobulină de către Austria, iar banii pentru achiziţie sunt pregătiţi.

 

Dozele de imunoglobulină ajung în ţară după ce Ministerul Sănătăţii a declanşat Mecanismului de Protecţie Civilă pentru că producătorii nu şi-au respectat angajamentul luat cu privire la acest tratament.