Bucătăria de vară a unei locuinţe din satul Dolheştii Mici a fost mistuită de flăcări în seara zilei de vineri, 23 martie. Flăcările care se vedeau prin acoperiş au fost observate de o vecină care l-a anunţat pe proprietar, iar mai departe au fost alarmaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 pompierii militari. Incendiul a fost lichidat într-un timp destul de scurt, dar şi aşa bucătăria de vară a fost distrusă. Pagubele se ridică la aproximativ 5.000 de lei, iar pompierii au anunţat drept cauză a incendiului ,,scânteie la o sobă cu acumulare de căldură, primul material aprins coș de fum necurățat de funingine”.

Din discuţiile purtate cu proprietarul s-a stabilit că acesta locuieşte în municipiul Suceava, iar pe la locuinţa rămasă moştenire de la părinţi în satul Dolheştii Mici trecea doar ocazional. Vineri, a ajuns în sat după-amiază, iar în jurul orei 15.30 a făcut focul în sobă pentru a se încălzi, dar din cauza faptului că nu a curăţat coşul de fum lucrurile au luat o turnură total nedorită.

Din fericire, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime omeneşti.