Un cerb care a fost filmat în timp ce alerga alături de un cal în curtea unui sătean din Colacu, comuna Fundu Moldovei, a devenit obiectul unei intense controverse între reprezentanţii Asociaţiei Wild Bucovina şi Romsilva.

Reprezentanţii Wild Bucovina reclamă faptul că animalul a fost braconat la scurt timp după ce a părăsit curtea, însă ulterior au revenit asupra acestei acuzaţii şi au precizat că vor veni cu un punct de vedere după finalizarea anchetei pe care o derulează poliţiştii.

În imagini se poate observa un cerb peste care a căzut un arbore, dar şi faptul că animalului îi lipsesc coarnele, care cel mai probabil au fost tăiate.

„Este regretabil că o organizaţie lansează acuzaţii pe baza unor speculaţii, susţinând că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva nu ar prezenta adevărul referitor la un film video postat pe reţelele de socializare. Colegii noștri de la Ocolul Silvic Breaza, Direcția Silvică Suceava, au surprins un exemplar de cerb în curtea unei persoane fizice, ulterior au monitorizat eliberarea acestuia până când cerbul respectiv a reintrat în pădure. În fondurile cinegetice din zonă sunt zeci de exemplare de cerb, afirmațiile organizației respective că exact acel exemplar de cerb ar fi fost braconat sunt speculații. Este extrem de grav dacă organizația respectivă deține informații sau dovezi despre un act de braconaj și nu a sesizat organele de cercetare penală. Direcția Silvică Suceava nu a fost sesizată despre un caz de braconaj în zona respectivă. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva depune eforturi considerabile pentru monitorizarea faunei și prevenirea și eliminarea actelor de braconaj, prin patrule, înlăturarea dispozitivelor montate de braconieri, acțiuni de prindere a acestora și sesizarea organelor de cercetare penală. De asemenea, este regretabil că o organizație alege să câștige audiență prezentând unele informații pe baza unor speculații. Dacă persoane au cunoștință despre un caz de braconaj, sunt rugate să sesizeze de urgență organele de cercetare penală pentru a efcetua cercetări și gestionarul fondului cinegetic respectiv”, se arată în comunicatul celor de la Romsilva.

Cert este că Poliţia a deschis o anchetă, care va stabili dacă este vorba de unul şi acelaşi cerb sau dacă sunt aspecte total diferite.