Clubul Copiilor Gura Humorului a organizat a doua ediţie a Festivalului Judeţean de interpretare vocală şi instrumentală „Cânt cu drag în Bucovina!”, în data de 10 iunie 2018, la Casa de Cultură a oraşului. Coordonatorul acestui festival - concurs, profesor Luminiţa Chiriac, a declarat că obiectivele urmărite au fost: valorificarea cântecelor populare din Bucovina; descoperirea şi lansarea de noi talente din rândul copiilor, precum şi realizarea unui schimb de experienţă între membrii şi coordonatorii implicaţi în activitate.

Prof. Maria Macarov, în calitate de director al Clubului Copiilor Gura Humorului, le-a urat mult succes tuturor participanţilor în momentul deschiderii festivalului.

La concurs au participat 70 de elevi din unităţile şcolare ale judeţului Suceava (cluburi, Palatul Copiilor şi şcoli gimnaziale) care au putut concura pentru următoarele categorii de vârsta: 7 - 9 ani; 10-12 ani; 13-15 ani; 16-18 ani. Solişti vocali şi instrumentişti, taraf, grup vocal, grupuri folclorice au evoluat având ca repertoriucântece specifice zonei (o singură piesă cu acompaniament pe CD cu negativ, iar elevii din categoria 16 - 18 ani au interpretat în plus o strofă dintr-o doină). Deoarece nivelul prezentării participanţilor a fost deosebit de ridicat, s-a hotărât să se ofere şi un Premiu Special. În acest an, premiul special a revenit elevei Ana Maria Lămăşanu, de la Clubul Copiilor Fălticeni, categoria de vârstă 16-18 ani. Juriul a fost format din specialişti în domeniu şi a punctat autenticitatea costumului popular, prezenţa scenică, repertoriul şi nu în ultimul rând calitatea vocii şi interpretarea. 

Ca o concluzia a acestei ediţii a festivalului - concurs „Cânt cu drag în Bucovina!”, „am putea remarca faptul că, dacă există dragoste şi pasiune există şi rezultate pe măsură! De aceea, felicităm copiii pentru participare, felicităm părinţii pentru implicare şi profesorii pentru dăruirea cu care-i îndrumă pentru a păstra şi a transmite mai departe cântecele din zona Bucovinei!”, au transmis organizatorii.