Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a depus un denunţ la Parchetul General pentru tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor din Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret, cunoscut drept „Orfelinatul Groazei”. Denunţul face referire la perioada 1 ianuarie 1980 – 22 decembrie 1989, în care au murit 340 de minori.

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Spitalul de copii neuropsihici Siret a fost înfiinţat în 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile.

În perioada 1956 – 2001 au fost internaţi la Siret 8.586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER cât și pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor `80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiții create prin implicarea unor organizații filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar 2 decese, arată IICCMER, într-un comunicat de presă remis luni MEDIAFAX.