Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Ucraina, organizează vineri, 22 iunie, masa rotundă internațională „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică”, ediția a III-a. Evenimentul va fi găzduit de universitatea cernăuțeană.

În deschidere vor expune asist. univ. dr. Gina Puică, responsabila Lectoratului de limbă română al Universității din Suceava; Liubov Melnychuk, director al Centrului de Studii Românești al Universității din Cernăuți; Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți.

Vor susține comunicări științifice: conf. univ. dr. Mihaela Bucin, de la Catedra de Limba şi Literatura Română a Facultăţii Pedagogice Juhász Gyula, Universitatea din Szeged, Ungaria, „Străzile Eminescu. Poetul românilor pe ungureşte”; lector univ. dr. Raluca Dimian, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine, USV, „Lirica eminesciană în germană: Portrete de traducători”.

Confesiuni: Mircea Lutic, poet și traducător, Cernăuți, Ucraina: „Confesiunile unui traducător al lui Eminescu"; conf. univ. dr. Veronika Hrytsku, de la Catedra de Geografie Economică și Managementul Mediului, Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, „Cum am descoperit poezia lui Eminescu înainte de a ști cine este Eminescu”. Masa rotundă se va încheia cu lecturi de poeme eminesciene, discuții, bilanțul celor trei ediții și concluzii.