O parte dintre investițiile municipalității sucevene, aflate în curs de derulare, au fost verificate în teren, în cursul zilei de luni, de către primarul Ion Lungu.

Acesta s-a arătat mulțumit de cum decurg lucrările la acestea, cu excepția lucrărilor de modernizare a strazilor „de pământ” Bogdan Vodă și Mihail Sadoveanu, unde, surprinzător, nici măcar nu au început.
„Clădirea pieței Burdujeni a prins contur, lucrările merg bine, iar până în luna septembrie sperăm să fie gata. La gardul de la Cimitirul Pacea Vechi, lucrările sunt conform graficului, în luna august urmând a fi finalizate.
Din nefericire, NU se poate spune același lucru despre stadiul derulării lucrărilor de pe strada Bogdan Vodă, unde constructorul nu lucra”, a spus edilul sucevean.
Ion Lungu a făcut apel public către firma SUCT Suceava, care a câștigat licitațiile aferente reparațiilor de pe străzile Bogdan Vodă și Mihail Sadoveanu și care a primit din partea primăriei ordinul de începere a lucrărilor, să respecte graficul de execuție al asfaltării acestor două „străzi de pământ”.