În perioada 15-21 iunie, elevii claselor a XI-a, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, au participat la tabăra de instrucție care s-a desfășurat pe malul lacului Colibița, din județul Bistrița Năsăud.

Elevii ștefăniști, împreună cu instructori militari și cadre medicale, au fost cazați la poalele munților Călimani și Bârgău, unde au pus în practică noțiunile învățate în timpul anului școlar, la orele de pregătire militară.

Activitățile au început cu prezentarea tehnicilor de acordare a primului ajutor în caz de fractură, luxație, mușcături provocate de șerpi sau înec. În zilele următoare, elevii au învățat cum se efectuează transportul răniților în diferite situații, au identificat pe teren detaliile de pe hartă și s-au orientat în spațiu cu ajutorul elementelor din natură.

Printre cele mai captivante activități desfășurate pe parcursul celor șapte zile petrecute la Colibița se numără și amenajarea adăposturilor, în funcție de nevoi și materialele disponibile în pădure. Totodată, au descoperit și noi metode de aprindere a focului cu mijloace improvizate și au învățat tehnicile de filtrare, purificare și depozitare a apei în natură.

Elevul plutonier Filip Cardasim a afirmat despre această experiență: „Tabăra de pregătire militară de la Colibița a fost o provocare pentru noi, elevii militari care vom păși în ultimul an de liceu. Am pus în practică lucrurile învățate la orele de pregătire militară și am petrecut momente frumoase alături de mentorii noștri”.

În același context, elevul sergent major Bianca Nemțan a menționat: „A fost o experiență inedită, în care am învățat foarte multe metode de supraviețuire. Marșurile au fost solicitante, dar informațiile acumulate și atmosfera de tabără au compensat efortul depus”.

Potrivit Georgianei Lupu, purtător de cuvânt în cadrul instituției, acest antrenament urmărește pregătirea teoretică și practică a elevilor pentru a-și forma și perfecționa deprinderile ce vor sta la baza alegerii viitoarei specializări militare.