Joi, în jurul orei 06.40, în timp ce se deplasa cu bicicletă pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, ajuns la intersecţia semaforizată cu strada Mitropoliei, un localnic de 61 de ani s-a angajat în traversarea părţii carosabile pe marcajul pietonal, la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor, moment în care, a fost acroşat de un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu. După accident conducător auto a plecat de la fața locului, acesta fiind căutat de poliţişti.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului implicat în eveniment a expirat în ziua precedentă.

Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea conducătorului auto implicat în eveniment.