Un copil de patru ani a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o maşină în timp ce se deplasa cu bicicleta. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, în jurul orei 16.05, în timp ce conducea autoturismul pe strada Grigore Antipa din municipiul Suceava, ajuns la intersecția cu strada Iacob Zadik, un localnic de 56 de ani a surprins şi accidentat ușor un minor de 4 ani, din municipiul Suceava, care se deplasa pe bicicletă, dintre strada Calea Unirii spre capătul înfundat al străzii Iacob Zadik.Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.