Trei persoane au fost rănite în doar câteva ore duminică, pe şoselele din judeţ, în urma unor accidente rutiere. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 13.50, în timp ce conducea motociclul pe DN17A, pe raza comunei Marginea, un tânăr de 18 ani, din comuna Ipotești, nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturismul condus de o localnică de 22 de ani şi a intrat în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat rănirea tânărului care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, celor doi conducători auto li s-au recoltat probe biologice.În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.Tot duminică, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 175, pe raza comunei Vatra Moldoviței, un bărbat de 26 de ani, localnic, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus din sens opus de o femeie de 33 de ani, din localitate. Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a unui bărbat de 39 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, pasager în autoturismul condus de aceasta.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.