Observatorul Astronomic al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită sucevenii vineri, 27 iulie 2018, începând cu ora 21:14, să observe cea mai lungă eclipsă totală de lună din secolul XXI, vizibilă din România. Eclipsa va dura o oră și 42 minute. "În timpul unei eclipse totale de lună, aceasta intră în zona de umbră a Pământului și capătă o culoare roșiatică, fiind cunoscută în popor ca luna sângerie. Dacă doriți sa aflați mai multe informații legate de eclipsele de lună (luna sângerie) și dacă vreți să o priviți prin telescop, vă așteptăm vineri seară, începând cu ora 21:00, la Observatorul Astronomic al Universității Ștefan cel Mare din Suceava", anunţă reprezentanţii Observatorului, care au mai precizat că "tot vineri, planeta Marte se va afla foarte aproape de Lună și va fi la opoziție. Când o planetă se află la opoziţie, o putem observa în cele mai bune condiţii, pe parcursul întregii nopți, având maximul de strălucire şi diametrul aparent maxim vizibil prin telescop. Astfel, vom face observații și asupra planetei Marte, dar și asupra planetelor Saturn și Jupiter, putând vedea sateliții galileeni, marea pată roșie de pe Jupiter și inelele lui Saturn. Menționăm că observațiile astronomice vor fi posibile daca cerul nu va fi acoperit de nori. Pe lângă programul de observații, vom discuta despre eclipse și vom proiecta filme documentare legate de lună și de producerea eclipselor de lună".