Aproape trei tone de lemne și peste 50 de saci de pet-uri au strâns echipele care participă la ecologizarea Lacului Bicaz, din județul Neamț, iar joi în zonă a venit și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, pentru a inspecta lucrările, transmite corespondentul MEDIAFAX.Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, și președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, au ajuns, joi, în zona barajului Bicaz, unde voluntarii adună deșeurile care s-au adunat în urma ploilor torențiale din ultima perioadă.„Am venit aici pentru a inspecta lucrările de ecologizare efectuate de Administrația Națională Apele Române (ANAR), în colaborare cu RNP Romsilva, Hidroelectrica S.A, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, Jandarmeria, dar și persoane fizice, în regim de voluntariat. A început ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui, de la Bicaz, din judeţul Neamț”, a scris joi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Ioan Deneş.Directorul General al ANAR, Victor Sandu, este cel care coordonează operațiunea de ecologizare a Lacului Bicaz. ANAR a început de luni acțiunile de ecologizare a unor zone ale Lacului Bicaz în colaborare cu RNP Romsilva, Hidroelectrica SA, Consiliul Județean și Prefectura Județului Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, reprezentanți ai Jandarmeriei din același judet, precum și cu alte instituții deconcentrate, respective Garda de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului.ANAR utilizează pentru această operațiune şapte bărci cu motor, două bărci simple, două buldoexcavatoare, precum şi 18 persoane din cadrul Formației de Lucru SGA Neamț.Sunt angrenate și mijloace logistice ale altor instituţii, precum o barcă cu motor și o basculantă de la ISU Neamț.„Pe Lacul Bicaz, cu preponderență în zona barajului și în zona viaductului de la Poiana Largului, din cauza ploile torențiale căzute din ultima perioadă, s-a acumulat o cantitate importantă de pet-uri și alte deșeuri plutitoare aduse de râul Bistrița, care reprezintă un pericol iminent la adresa mediului, dar creează și un disconfort vizual miilor de persoane care vizitează această zonă turistică. Până acum am strâns 2,9 tone de lemne şi 50 de saci cu PET-uri“, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Niţică, şeful ISU Neamţ.