Profesorul Gheorghe Buțincu, fost director al Liceului Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, a trecut înspre lumea veşniciei, la vârsta de 65 de ani, după o lungă și grea suferință cauzată de starea precară de sănătate. Gheorghe Buțincu a predat chimie la Liceul „Ion Luca” din Vatra Dornei vreme de aproape 40 de ani, din toamna anului 1978 și până în 2015, an în care s-a pensionat. A fost numit director al liceului pe 1 aprilie 1990, funcție pe care o a îndeplinit-o pentru o scurtă perioadă de timp, iar între 2001 și 2006 a fost director adjunct al unității. Gheorghe Buțincu s-a născut în localitatea Cristești, județul Botoșani. A urmat cursurile Facultății de Tehnologie - chimie din București, pe care a absolvit-o în anii 1978. ”Liceul nostru este în doliu! Dumnealui a fost apreciat de colegi și de elevi deopotrivă. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, transmit reprezentanții școlii. „Am terminat liceul acum 26 de ani și amintirile cu domnul Buțincu rămân speciale până astăzi... de la orele de chimie, la olimpiadele de chimie, la trupa de muzică a liceului pe care o coordona și din care făceam parte, până la jocurile de canastă pe care le organizam ocazional, profesorul Buțincu a fost o mare parte a anilor mei de liceu. Sincere condoleanțe familiei și liceului îndoliat!”, a transmis un fost elev al profesorului. ”A plecat pe un drum fără întoarcere. Ne rugăm să primească lumina veșnică! Mulțumesc pentru frumoasa tabără petrecută la Nucet! Acolo am descoperit, alături de colegii mei dragi, peștera Scărișoara! Amintirile rămân! Sincere condoleanțe!”, a mai transmis un alt fost elev.