Miercuri seară, în numai câteva ore, poliţiştii au tras pe dreapta mai mulţi şoferi care au plecat la drum cu maşina după ce au consumat băuturi alcoolice. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 19.50, polițiștii din cadrul SPR 7 Mălini au oprit pentru control pe D.N.2E, localitatea Cornu-Luncii autoturismul Opel Vectra, condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Mălini.Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.Tot miercuri, ora 19.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au oprit pentru control pe DJ. 209 A, pe raza comunei Rădășeni, autoturismul condus de un bărbat de 46 ani, din comuna Rădășeni. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.În aceeaşi zi, la ora 20.13, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au oprit pentru control pe DJ 175, pe raza comunei Moldova-Sulița, autoutilitara Pegeout Partner condusă de un bărbat de 56 de ani, din comuna Izvoarele-Sucevei.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind, de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.