Ministrul interimar al Educației Naționale, Rovana Plumb, anunţă că se va întâlni, vineri,cu reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, pentru a discuta despre tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019.“Întâlnirea are ca obiect găsirea celor mai bune soluții, astfel încât noile tipuri de subiecte să ofere o evaluare obiectivă a cunoștințelor candidaților, în concordanță cu programa școlară și cu prevederile legale în vigoare”, se arată într-o informare de presă trimisă, joi, de Ministerul Educaţiei Naţionale.Elaborarea modelelor de subiecte pentru examenele din anul 2019 va ține cont și de opiniile rezultate în urma acestei consultări. Ulterior, noile modele de subiecte vor fi postate pe site-ul subiecte.edu.ro.Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât acestea vor conţine 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals. Reprezentanţii MEN susţin că astfel răspunsul elevilor va fi notat obiectiv. De cealaltă parte, reprezentanţii elevilor susţin că nu au fost consultaţi cu privire la introducerea testelor grilă la examenele naţionale, precizând că schimbările au rolul de a creşte artificial promovabilitatea la Bacalaureat, pentru că răspunsurile vor putea fi mai uşor de copiat. MEN a publicat, miercuri, pe site modelele de subiecte pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2019, iar ulterior acestea au fost retrase.