Manifestarea culturală „Sărbătorile Memoriei” se va organiza luni, 12 noiembrie, la ora 14:00, în Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”. În cadrul manifestării, trei scriitori vor primi titlul de „Senior al Scrisului Bucovinean”. Este vorba de Constantin Hrehor („personajul plenar al culturii bucovinene contemporane”), poetul și publicistul Ion Paranici („care este, dincolo de valoroasa-i operă, un lider incontestabil al culturii bucovinene”) și Tiberiu Cosovan „cel mai bun ziarist de cultură din istoria Bucovinei”, care va primi titlul post-mortem. Tot luni, 12 noiembrie, în ziua nașterii lui Tiberiu Cosovan, când ar fi împlinit 64 de ani, va fi lansat Albumul „Prin labirintul umbrelor”, „pe care singur l-a îngrijit, însemnând nu doar o carte mărturisitoare de referință, unică și irepetabilă, ci și pecetea care consacră, și sugestia unei deplinătăți a creației publicistice, dar și o intimitate a sacrului, înspre care arareori se deschid ferestre și, cu atât mai puțin, porți de acces, prin care nevoia de dumnezeiesc a fiecărui suflet însetat de frumos să poată răzbate”, după cum a spus scriitorul Ion Drăgușanul. Prezența lui Tiberiu Cosovan la eveniment va fi asigurată prin operă și prin minunata lui parteneră de viață, Rodica Cosovan, născută Străteanu.