Polițiștii din Brașov au stabilit că adolescentul de 17 ani, component al echipei de polo Corona Brașov, s-a sinucis cu arma de vânătoare a tatăului său, după o ceartă cu părinții în legătură cu rezultatele școlare și pregătirea sportive, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, Alina Ioana Ivant, adolescentul găsit împușcat avusese, înainte, o discuție aprinsă cu părinții.„Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a stabilit faptul că tânărul avea 17 ani, iar pe fondul unor discuţii contracdictorii cu părinţii săi, pe tema rezuiltatelor la învăţătură şi a pregătirii sportive, a luat arma de vânătoare a tatălui şi s-ar fi împuşcat mortal în cap, în zona parietală stângă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Medicină Legală Braşov, în vederea efectuării necropsiei”, a spus Alina Maria Ivant.Adolescentul ar fi fost acasă doar cu mama, iar tatăl tocmai ajungea în momentul producerii tragediei.Tânărul care s-a împușcat miercuri seara era component al lotului de polo juniori în echipa Corona Brașov.Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.În prezent, poliţişti din cadrul Serviciu Arme şi Muniţii fac verificări pentru stabilirea legalităţii deţinerii armei şi armamentului şi condiţiile de depozitare a acestora.