Asociaţia Studenţilor Creștini Ortodocși Români, filiala Suceava, a organizat joi, 22 noiembrie, conferinţa „ Anul Centenar. Unirea Bucovinei cu România”. Conferinţa a avut loc în Amfiteatrul „Dimitrie Leonida” – corpul D, Universitatea „Ștefan cel Mare”, la ora 20:00.

Pentru a vorbi despre Marea Unire de la 1918 și semnificaţia istorică a acesteia pentru poporul român, a fost invitat conferenţiar universitar doctor Florin Pintescu, din cadrul facultăţii de Istorie și Geografie - Universitatea din Suceava. Acesta i-a făcut pe cei prezenţi să înţeleagă contextul în care s-a produs Unirea, cum a fost posibilă aceasta, precum și urmările ei. Accentul a fost pus în mod special pe evenimentele din data de 28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu România.