Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit după ce a alunecat pe gheaţă, în curtea locuinţei, şi s-a lovit la cap. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, agenții Postului de poliție Pîrteștii de Jos au fost sesizați de un bărbat din comuna Ipotești despre faptul că tatăl său, în vârstă de 66 ani, din comuna Pârteștii de Jos, a decedat la Spitalul Sf. Ioan Suceava. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că pe 5 decembrie, în jurul orei 08.00, bărbatul a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață, în timp ce se afla în curtea casei sale, și a căzut, lovindu-se în zona capului.Ulterior acesta a fost transportat U.P.U Suceava, unde a rămas internat în vederea investigațiilor.Joi, în jurul orei 05.00, bărbatul a decedat. Din primele cercetări efectuate nu rezultă că moartea lui sexagenarului a survenit ca urmare a unei fapte de natură penală cu intenție. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.