Iohannis, cu două săptămâni înainte de preluarea Președinției Consiliului UE: Noi suntem pregătiți
Mediafax.ro
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, joi la Bruxelles, că România este pregătită pentru preluarea Președinției Consiliului UE în ianuarie, precizând că țara noastră este într-o fază bună, cu toate că în trecut au existat sincope."Am în aceste două zile întâlniri foarte importante cu lideri europeni. Tema principală este evident Președinția Consiliului UE pe care o preluăm în ianuarie. Avem dosare grele, este Brexit, migrația, cadrul financiar multianual și este Summit-ul de la Sibiu pe care vrem să îl organizăm bine pentru că vin alegerile europene. Noi suntem pregătiți. Întotdeauna e loc de mai bine, dar vreau să vă spun că după anumite sincope care au existat și pe care le-am subliniat la vremea respectivă, pregătirile sunt în fază bună", a declarat președintele Klaus Iohanni, înaintea de a participa la reuniunea Consiliului European la Bruxelles."Am avut discuții aici cu ministrul pentru Afaceri Europene și cu doamna ambasador Odobescu și cu alți colegi. Lucrurile se mișcă și asta cred că este o veste bună și pentru români și pentru partenerii noștri europeni. Chiar dacă avem intern unele abordări dificile, suntem rezonabil de bine pregătiți", a mai spus președintele.La jumătatea lunii noiembrie, șeful statului spunea că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care la Guvern factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar "lucrurile au luat-o razna".Urmare a acestei declarații, Finlanda s-a oferit să preia atribuțiile în locul României, lucru însă refuzat la București.Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, care are loc la Bruxelles în perioada 13 şi 14 decembrie, iar unul dintre subiectele de discuţie va fi bugetul UE post 2020. Şeful statului va fi prezent şi la Summitul Euro în format extins.
Comentarii