Cultura unui popor este esența existenței sale. Plămădită din picătura sudorii poporului, căzută pe brazda însângerată a neamului, cultura românească, intens contestată și blamată de „menestrei" pe care timpul i-a pus la colț și i-a condamnat la uitare, reînvie și se încăpățânează să demonstreze că nu e banală, nu e desuetă și că nu e mai prejos decât altele.Marile edificii sunt colective, iar cultura românească este expresia unor eforturi îndelungate, cu rădăcini adânci în negura timpului. Cultura românească are valențe pe care diversitatea suferinței i le conferă. Probabil, nu întâmplător, cultura românească se sărbătorește de ziua lui Eminescu; nu pot exista decât împreună.De Ziua Culturii Naționale și de ziua Poetului Național, am vorbit despre omul Eminescu, ca expresie a luptei pentru drepturile românilor, îndreptarea moravurilor unei societăți în construcție, puritatea credinței strămoșești, sancționarea metehnelor politicienilor vremii, dar și pentru unitatea românilor. Eminescu a visat Unirea cea Mare. Sala multimedia a Colegiului Național de Informatică “ Spiru Haret ” a trimis către Univers prin intermediul truditorilor întru luminarea minții, din clasele a X-a E și a XI –a F, o odă pentru toți cei pe ai căror umeri s-a ridicat cetatea culturii românești și pe cei ai celui ce a luptat pentru suferința românilor...”De la Nistru pân la Tisa...”Din difuzoarele școlii, la pauze au răsunat versuri eminesciene interpretate măiastru de cei mai talentați slujitori ai teatrului românesc. Vorbele înțelepte ale poetului au fost imprimate pe semnele de carte ce au deschis pagini din lirica eminesciană.Manifestările dedicate “ omului deplin al culturii românești’ au cuprins acțiuni diverse organizate de profesorii catedrei de limbă și literatură română, cu o abordare exclusiv literară, și de profesoara de istorie Tatiana Matei împreună cu bibliotecar Roxana Chiriac, ce a făcut referire la partea politică și cea gazetărească a patriotului Mihai Eminescu. (prof. Tatiana Matei)