O explozie a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat aflat lângă un magazin din orașul Arad , fiind provocată de hoți care au încercat astfel să scoată bani din aparat, transmite corespondentul MEDIAFAX.Explozia a avut loc, în jurul orei 01.30, la un bancomat aflat pe str. Tunarilor din orașul Arad, lângă un magazin, și a fost una de mică intensitate.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, a declarat, luni dimineața, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o parte din peretele de rigips care acoperea bancomatul.“Am fost solicitați să intervenim de către firma care asigură paza în acea locație. Am intervenit cu o autospecială, incendiul nu a fost de mari dimensiuni, l-am stins în două minute”, a afirmat George Pleșca.La locul incidentului s-au deplasat și polițiștii arădeni, care au deschis o anchetă.Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Arad au confirmat că a fost vorba de o explozie provocată de hoți care au intenționat să scoată astfel sumele de bani din aparat. Oamenii legii urmează să stabilească prejudiciul.