La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în sala „Elena Greculesi”, a avut loc miercuri, în prezența unui public numeros, deschiderea oficială a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, ediţia a XXVIII-a, moment în care au fost anunțați și câștigătorii Marelui Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe 2018. Este vorba de autorii Florica Gh. Ceapoiu și Florian Chelu Madeva, care au semnat volumul „Din laboratorul lui Mihai Eminescu. Sonetul". În debutul acțiunii, poeta Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, a amintit că Festivalul Literar „Mihai Eminescu” Suceava se diferenţiază de celelalte acţiuni dedicate poetului naţional Mihai Eminescu prin faptul că la Suceava se premiază cărţile de exegeză eminesciană, publicate în anul anterior. Juriul Festivalului din acest an a fost format din eminescologii Theodor Codreanu și Nae Georgescu, criticul literar Adrian Dinu Rachieru, criticul literar Vasile Spiridon și criticul literar, eseist, filolog, profesorul universitar Mircea A. Diaconu, președintele juriului. Premierea laureaților va avea loc joi, 17 ianuarie, în jurul orei 12:00, la Mănăstirea Putna.